top of page

Botezul

About

Taina Sfantului Botez

CARE ESTE SEMNIFICATIA BOTEZULUI?

Botezul este una din cele sapte sfinte Taine ale Bisericii si constituie poarta de intrare in Crestinism. Biserica face prin aceasta Mare Taina nici mai mult nici mai putin decat ceea ce a lasat ca testament Mantuitorul Hristos Apostolilor: „Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-i in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh” (Matei 28, 19). Botezul este legamant si infiere lui Dumnezeu, intrucat cel nou botezat nu mai apartine siesi si familiei sale, ci devine, dupa duh, frate al Mantuitorului Hristos. Botezul esta samanta credintei pusa in sufletul omului, samanta care mai apoi – prin participarea celui botezat la viata Bisericii, prin instructie si viata potrivit preceptelor Evangheliei – da Bisericii lui Hristos un crestin matur.

CARE ESTE ROLUL CATEHEZEI ?

Rolul catehezei in pregatirea candidatilor la Botez (catehumenilor) este unul de initiere. Astfel, invatatura de credinta este expusa de catre episcop, preot sau diacon, iar candidatul la Botez trebuie sa si-o insuseasca. Dupa un timp mai scurt sau mai lung, functie de instructia fiecarui candidat in parte, se poate purcede la administrarea Tainei.

CUM SE FACEA CATEHEZA IN VECHIME?

In vechime, pregatirea candidatilor la Botez se facea printr-o serie de cateheze zilnice in tot Postul Pastelui, cu un accent deosebit pe lecturi biblice din cartile Facerea si Proverbele lui Solomon, care se citeau pe atunci la slujba de seara in cadrul careia avea loc pregatirea catehumenilor pentru Botez. Citind cuvantarile adresate catehumenilor de catre Sfintii Vasile cel Mare, Grigorie de Nissa si Ioan Gura de Aur, putem lesne intelege cat de inalt era nivelul de cunostinte cerut catehumenilor pentru a fi botezati. Exceptie de la aceasta regula faceau, desigur, copiii, dar in cazul lor apartenenta la o familie crestina si marturia nasilor era o garantie suficienta pentru Biserica in ceea ce privea educatia crestina pe care urmau sa o primeasca in sanul familiei.

CAT DE ACTUALA MAI ESTE CATEHEZA ASTAZI?

Cateheza ramane si acum, ca si in vechime, un instrument de invatatura important pentru Biserica. Deoarece astazi majoritatea botezurilor sunt savarsite la varsta frageda, perioada de catehumenat aproape ca a disparut din practica Bisericii. Din nefericire, apartenenta pruncilor la familiile asa-zis crestine nu mai prezinta o garantie ca vor fi si educati in spiritul Evangheliei.

Drept urmare, de seriozitatea cu care este abordata cateheza – deopotriva de catre catehet dar si de catre catehumen, in cazul pruncilor reprezentat de nasi – va depinde cresterea duhovniceasca a celui botezat. Harul primit la Botez trebuie sa fie sporit printr-o impreuna-lucrare a omului cu Dumnezeu, printr-o constientizare a fagaduintelor facute la Botez.

CINE POATE SAVARSI TAINA BOTEZULUI?

Dreptul de a savarsi Botezul il are numai episcopul sau preotul. In lipsa de preot poate boteza si calugarul simplu sau diaconul, iar la vreme de mare nevoie, daca pruncul e pe moarte, il poate boteza orice crestin botezat ortodox, barbat sau femeie si chiar tatal pruncului, afundand pruncul de trei ori in apa curata si rostind formula sfanta a Botezului: “Boteaza-se robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin”. Dar daca cel botezat astfel ramane in viata, preotul va completa slujba Botezului, dupa randuiala obisnuita, dar numai de la cufundare inainte, adica nu se mai citesc exorcismele (lepadarile) si nu se mai face sfintirea apei, ci numai il mirunge cu Sf. Mir, citindu-i rugaciunile care urmeaza de aici inainte.

UNDE SE SĂVÂRȘEȘTE BOTEZUL?

Botezul se savarseste in pridvorul sau pronaosul bisericii. Canoanele opresc savarsirea Botezului nu numai in case, ci chiar in paraclisele din casele particulare. Numai in cazuri cu totul rare si de mare nevoie, frig grozav, pericol de moarte pentru prunc etc., se ingaduie savarsirea Botezului in case.

CARE ESTE ROLUL NASILOR?

Nasii sunt persoane – de preferat mai in varsta – care insotesc pe prunc la Botez, raspunzand si facand cuvenita marturisire de credinta in locul si in numele pruncului care se boteaza. Ei nu trebuie alesi dupa criterii de statut social sau financiare, ci dupa marturia vietii lor, care trebuie sa fie conforma cu preceptele Evangheliei, adica sa fie crestini ortodocsi cu nume bun in obstea lor.

Nasii sunt parintii sufletesti ai pruncului, nascandu-l pentru viata cea noua, in Duhul, asa cum parintii l-au nascut pentru viata cea trupeasca. Sunt totodata garanti (sau chezasi) ai acestuia in fata lui Dumnezeu si a Bisericii, chezasuind ca pruncul (finul) va fi crescut in credinta crestina si ca va fi un bun credincios. Nu pot fi nasi parintii copilului. Este bine ca pentru fiecare nou botezat sa fie numai un nas. Nasul este dator sa se ingrijeasca de viata religioasa si morala a finului sau si, la vremea cuvenita, sa-l invete adevarurile credintei crestine. Sa-i fie invatator si indrumator in cele sufletesti, sarguindu-se a face din el un bun credincios si vrednic madular al Bisericii in care a intrat prin Botez. Acesta este mandatul Bisericii catre nasi. La randul sau, finul este dator sa asculte pe nas si sa-l respecte, la fel ca pe parintii sai dupa trup.

CUM SI CU CE NE PREGATIM PENTRU BOTEZ?

Inainte de Botez, atat parintii copilului cat si nasii trebuie sa posteasca, sa se spovedeasca, si sa vina la sedinta catehetica organizata de preotul paroh. Nasul este dator sa ştie pe de rost  Marturisirea de credinta (Crezul).

Pentru Sfantul Botez este nevoie de:

  • O lumanare de botez, care se poate lua de la biserica;

  • O panză alba, numita crasma, de dimensiunile unui cearceaf mai mic;

  • Un prosop mare cu care va fi sters pruncul dupa Botez;

  • O sticluta cu ulei de masline, care va fi sfintit pentru ungerea pruncului;

  • Un rand nou de hainute, de preferat de culoare alba;

  • O fasa.


Parndon Mill Ln, Harlow CM20 2JB, UK

Alte contacte :

 

Sector Pangar (obiecte de cult ) - Oana Luca -07701349555

Website Admin - Cristina Moldovan - 07784175271 

  • Facebook
bottom of page